Press "Enter" to skip to content

Misterul morții lui Eminescu. Ce scrie, de fapt, în certificatul lui de deces

În data de 15 iunie 1888,  la ora 4 dimineaţa, poetul Mihai Eminescu se stingea din viață, la vârsta de 39 de ani, în spitalul de boli psihice al doctorului Șuțu din București. Cauza decesului şi afecţiunea de care suferea au rămas timp de mai bine de un secol un mister.

În ultimii 20 de ani, specialiştii au ajuns la concluzia că Mihai Eminescu a fost victima unui caz de malpraxis și că ar fi fost omorât de un tratament administrat greşit. Nici până la această dată nu se cunosc cauzele reale ale decesului poetului. Raportul oficial semnalează doar simptomele unei tulburări psihice, nu şi fizice.

Ce s-a descoperit la autopsia lui Eminescu?

Lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 iunie 1889, conform unui raport depus la Academia Română. Acesta este nesemnat, dar se crede că a fost întocmit de medicul internist Tomescu, cel care l-a îngrijit pe poet în ultimele zile de viaţă. Datele macroscopice ale organelor ridică acut suspiciunea că moartea misterioasă a poetului ar fi putut fi provocată de injecţiile cu mercur administrate inutil pentru o afecţiune inexistenţă (sifilis). Creierul marelui poet a fost însă…uitat, din neglijență, pe o fereastră, în soare. După câteva zile e trimis totuși tânărului doctor G. Marinescu, pentru examinare. Într-o scrisoare datată 29 iunie 1914, dr. Marinescu recunoaşte că a văzut creierul lui Eminescu, despre care spune că avea „circumvoluţiuni bogate şi bine dezvoltate, cu o uşoară atrofie a lobilor frontali şi o îngroşare a leptomeningelui”, aspect prezent la orice psihoză cu evoluţie cronică, aşa cum a avut Eminescu. Pe actul de deces al poetului, unde trebuia să fie iscălitura unui al doilea medic, este amprenta degetului unui om de serviciu de la Morgă, care era analfabet.

A primit o piatră-n cap, a baut o cană cu lapte și a murit

Cei şase ani, începând din 1883 şi până în 1898, reprezintă o perioadă în care poetul a scris capodopere precum: „De ce nu-mi vii”, „Kamadeva”, „Sara pe deal”, „La Steaua” şi o parte din „Scrisoarea a V-a” Dacă ar fi fost bolnav de sifilis, cum ar fi putut scrie asemenea poezii? În sifilisul cerebral cu evoluţie cronică (şase ani) creierul este atrofiat şi scade în greutate. Dar creierul lui Eminescu a avut 1400 de grame, exact ca unul normal (1399 grame după Braunmuhl). Sora lui Eminescu, Harieta, a fost convinsă că fratele ei a fost omorât de un alt bolnav de la sanatoriu (Petrache Poenaru) care i-a dat cu o piatră în cap, dar medicii care l-au îngrijit au fost de altă părere. În ultimele zile de viaţă, bolnavului îi apăruse pe faţă o erupţie specifică intoxicaţiei cu mercur. De altfel, pe fişa lui medicală se specifică faptul că i se administrează injecţii cu mercur. Acestea puteau provoca moartea subită a pacientului prin sincopă cardiacă. Înainte de a muri, lui Eminescu i s-a dat o cană cu lapte. A băut-o pe toată, apoi s-a întins cuminte pe pat și a închis ochii. Pentru totdeauna.

sursa: revistatreispe.wordpress.com

sursa foto: playtech.ro

Comments are closed.